„Cel care predă învață” – spunea Seneca, și de fiecare dată când explic ceva cuiva, îmi dau seama cât de adevărat este. Am simțit asta atunci când am explicat la meditații potențialul de acțiune, de exemplu. Când trebuie să formulez o explicație, să simplific o idee, să găsesc o analogie potrivită, învăț de două ori – o dată prin studiu și a doua oară prin predare.
Există și explicații științifice pentru acest fenomen. Studiile arată că frații mai mari au adesea un coeficient de inteligență mai ridicat decât frații mai mici, nu pentru că ar fi „mai buni”, ci pentru că, de mici, ajung să le explice celorlalți ce au învățat. Practic, preiau un rol de profesor sau mentor. În acest fel, ei împărtășesc din experiențele lor, repetă, sintetizează, reformulează. Când predai, mintea ta lucrează activ, organizează informațiile și le integrează. În fond, oamenii de la care învățăm cel mai bine sunt adesea cei care sunt doar cu un pas înaintea noastră – nu perfecți, nu de neatins, ci suficient de aproape cât să ne înțeleagă confuziile. Și tocmai de aceea, oricare dintre noi poate deveni profesor pentru cineva.
Am avut ocazia să experimentez asta și la meditații, de-alungul timpului. În afara meditațiilor, unele grupe se întâlneau să învețe împreună, explicându-și unii altora ce au înțeles. Această experiență a fost atât de valoroasă pentru unii candidați, încât și-au dat seama că le place să fie alături de cei care învață și să le ofere sprijin. Astăzi, continuă pe acest drum, ținând meditații de pregătire pentru admitere și descoperind cât de mult învață ei înșiși în timp ce îi ajută pe ceilalți.
De exemplu, în cazul examenului de admitere, eu – ca și candidat, nu pot decide ce materie se dă sau ce capitole sunt importante. Aceste lucruri sunt stabilite de facultate, nu de mine. Dar pot controla felul în care mă raportez la materia pe care trebuie să o știu ca să fiu admis. Pot să o descompun în bucăți mai ușor de înțeles, pot să încerc să o explic altcuiva – unui coleg care se pregătește și el pentru examen, unui prieten sau chiar mie, cu voce tare. În momentul acela, dintr-o materie greoaie se naște o poveste pe care o pot spune. Iar când reușesc să o spun, înseamnă că am înțeles-o cu adevărat.
Predarea, chiar și informală, nu e doar o metodă de învățare, ci și una de îmbunătățire personală. Îți oferă un sentiment de control, de progres, chiar și atunci când volumul de lucru e copleșitor. E acea euforie subtilă a persoanei care ajută – bucuria de a vedea că cineva înțelege informația datorită ție. Și, paradoxal, în acel moment, înveți și tu mai bine.
De aceea, le-aș spune celor care se pregătesc pentru un examen: nu ține totul pentru tine. Explică. Împărtășește. Povestește. Găsește pe cineva care vrea să înțeleagă ce știi și încearcă să-i explici. Nu doar că îl vei ajuta pe celălalt, dar vei simți cum ideile se așează mai clar în propria minte. Învățarea nu este un drum solitar; este un dialog continuu între minți care încearcă să înțeleagă. Iar atunci când predai, nu doar că transmiți cunoștințe – îți construiești propria înțelegere. În fond, cel care predă chiar învață.