Meditații Admitere Medicină
Eu, Gina, fondatoarea GinaMed, ofer meditații online pentru examenul de admitere la medicină. Indiferent de centrul universitar pentru care candidezi, poți alege meditațiile la Biologie (Barron’s sau Corint) sau cele la Chimie Organică. Sunt aici să te ghidez spre succes la examenul de admitere!
De ce să alegi meditațiile cu Gina?
Sunt farmacist specialist, doctor în științe farmaceutice și fost asistent universitar în cadrul Univeristății de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București. Din 2018 îmi aduc contribuția în formarea viitorilor profesioniști în domeniul sănătății. Doar prin platforma GinaMed am reușit să ajut peste 200 de candidați la medicină.
Pasiunea pentru activitatea didactică am descoperit-o în ultimul an de studenție, atunci când am fost Președinte al Societății Studenților în Farmacie București (SSFB), în perioada 2016 – 2017.
Îndrăznește să aplici la meditații cu mine, iar eu mă voi asigura de îndeplinirea visului tău: acela de a fi student la medicină!
Experiența meditațiilor cu Gina
„Meditațiile m-au ajutat extraordinar de mult, dovadă fiind nota maximă la admitere. Cu ajutorul Ginei o să ajungeți unde vă doriți.”
„Nu m-am simțit niciodată singură sau neputincioasă, ba din contra, știam că am pe cineva care mă înțelege mereu, îmi înțelege întrebările și dubiile. Întotdeauna am fost lămurită în legătură cu ce nu îmi era clar.”
„Meditațiile m-au ajutat foarte mult, deoarece pe lângă faptul că mă țineau în priză și motivată să învăț în fiecare săptămână, se punea accent și foarte mult pe detalii și poate lucruri pe care nu le observasem înainte. Mediul e unul foarte prietenos la orele de pregătire și toate discuțiile pe care le aveam îmi rămâneau în minte și mă ajutau la grile. De asemenea, Gina este un super om, mereu receptivă când ai nevoie de ea și te ajută la orice grilă sau nelămurire.”
„Gina era întotdeauna dispusă să răspundă la orice întrebare și nu renunța până nu înțelegeam complet un anumit concept. A fost pentru prima dată în viața mea când nu mi-a fost frică să adresez întrebări sau să cer ajutor atunci când am avut nevoie de explicații în plus.
Totodată, orele au fost foarte interactive, ceea ce m-a încurajat să particip activ în discuții. Sesiunile de pregătire și testele de la începutul fiecărei întâlniri au fost extrem de utile pentru a mă familiariza cu formatul examenului de admitere. Nu am întâlnit până în prezent o persoană atât de implicată!”
„Meditațiile săptămânale în care se asigura că toată lumea a înțeles și toate acele explicații repetate și de 10 ori dacă era cazul, toate detaliile pe care cu siguranță nu le-aș fi observat, toate acestea au contribuit la rezultatul meu și sunt pe deplin și mereu recunoscătoare că am cunoscut-o pe Gina.”
„Planul de recapitulare m-a ajutat să reiau materia la biologie într-un mod temeinic și sunt sigură că dacă aș fi început mai repede meditațiile, aș fi luat peste 9.”
„Sesiunile de meditații se concentrau asupra înțelegerii logice. Am admirat înclinația pedagogică a Ginei și considerabilul interes față de elev.”
„Meditațiile m-au ajutat atât pe plan psihologic (este important să știi că cineva este lângă tine și te susține, îți ridică moralul, dar este sincer cu privire la evoluția ta), cât și pe planul învățării – este la fel de important să ai un meditator care îți explică o informație cu calm și răbdare, de câte ori este nevoie, până se sedimentează.”
„Organizarea și seriozitatea sunt calitățile care o descriu cel mai bine pe Gina. Mereu face planuri și liste și niciodată nu s-a pus problema de a amâna meditația chiar dacă s-a confruntat cu unele situații neprevăzute cu care ne confruntăm fiecare, de altfel. Acest aspect mi-a plăcut și m-a ajutat enorm pentru că am fost și eu mult mai organizată.
Meditațiile GinaMed m-au ajutat mult să obțin acest punctaj și nu doar atât. Am învățat foarte logic totul și am reușit să fac multe conexiuni. Normal că și nota obținută la admitere este importantă, dar din punctul meu de vedere cel mai mult contează baza formată cu ajutorul Ginei.”
Sunt gândite cu scopul de a fi admis la medicină
PARTICULARIZAREA PE CENTRUL UNIVERSITAR
Dincolo de abordarea biologiei umane separat, conform celor două bibliografii, Barron’s și Corint, în pregătirea ta mă voi axa și pe particularitățile centrului universitar pentru care vrei să optezi. Totodată, voi adapta metodele de predare în funcție de stilul tău de învățare și mă voi asigura că ai parte de o înțelegere profundă a materiei. Împreună, vom explora detaliile anatomiei umane, vom diseca fiecare concept neclar și vom rezolva grile de examen complexe pentru a te pregăti în mod corespunzător.
RĂSPUNSURI CLARE LA ÎNTREBĂRI COMPLEXE
Meditațiile online sunt o oportunitate excelentă pentru a elimina orice neclarități sau întrebări pe care le ai. Îmi poți pune întrebări și obține răspunsuri precise și detaliate. Nu există nicio întrebare prea complicată sau prea simplă, deoarece scopul meu este să te ajut să înțelegi pe deplin fiecare aspect al materiei și să înlăturăm orice urmă de confuzie.
MONITORIZAREA PROGRESULUI TĂU
Cu ajutorul meditațiilor online, prin intermediul meu îți vei putea urmări progresul într-un mod sistematic. Vom lucra împreună pentru a stabili obiective clare de învățare și vom evalua constant evoluția ta. Vei avea o perspectivă clară asupra a ceea ce ai învățat și a ariilor asupra cărora trebuie să te concentrezi. Această transparență în privința progresului tău îți va da încredere în propriile tale abilități.
SUPORT ȘI COLABORARE
Ai oportunitatea de a face parte din comunitatea GinaMed, în care poți cunoaște elevi care îți împărtășesc visul. Ține legătura cu colegii de meditații sau intră pe forumul GinaMed, unde puteți discuta subiectele dificile, învăța din experiențele celorlalți și colabora în rezolvarea grilelor complexe. Este o șansă de a-ți cunoaște viitorii colegi de facultate și de a te simți susținut în drumul tău către admiterea la medicină.
ORIUNDE AI FI, AI ȘANSA SĂ TE PREGĂTEȘTI CU MINE
Meditațiile online îți permit să înveți de oriunde te afli având acces la cei mai buni profesori. Participă la sesiunile de meditații din confortul propriei case, fără a fi nevoit să te deplasezi la o locație fizică și învățând în funcție de propriul ritm și disponibilitate.
Explorează meditațiile GRATUITE
Hai pe canalul YouTube GinaMed, unde ai acces la întâlniri LIVE gratuite în care găsești explicații pentru lecțiile de biologie umană din Barron’s și Corint, răspunsuri la întrebările tale și posibilitatea de a rezolva împreună grile. Pentru a nu rata nicio oportunitate de învățare și interacțiune, te încurajez să urmărești Calendarul LIVE-urilor GinaMed și să te abonezi la canalul YouTube GinaMed.
Ce oferă GinaMed?
Platforma GinaMed pune la dispoziție gratuit toate instrumentele necesare pregătirii candidaților pentru examenul de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie din România.
CURSURI
Biologie și Chimie
Integrare grilă-curs
GRILE
Biologie și Chimie
Generare continuă
SIMULĂRI
Create după modelul fiecărui centru universitar
MEDITAȚII
Ședințe Online
Aprofundarea materiei
FORUM
Comunitatea perfectă pentru răspunsuri și discuții
CĂUTARE
Identifică instant orice informație din curs